Done-Bun-Can’t-Be-Undone

Am văzut American Pie pentru a enşpe mia oară. Nothing’s gonna be the same!

Până acum, reacţia generală era undeva în zona „Hă-hă! Da! Sex! Hă-hă!”. Acum a fost ceva de genul „Nawwww… High Scool! *melancolie*”

O să-mi fie dor de liceu (nimic nou… also: iarba este verde, cerul e albastru, apa este udă). O să-mi fie dor şi am un blog întreg care să îmi ţină vii amintirile. De asemenea, şi creierul meu superb mă va ajuta…

O să-mi fie dor de ăia care mă enervau… Cum să încep?

O s-o ţin minte pe profa de engleză (doamna Chereji) care îmi punea note de căcat (3 şi 4) până i-am luat Cambridge-ul (la nivelul super-piz… proficiency) fără pic de pregătire sau studiu (no really… nu vreau să mă dau mare dar nu am repetat nimic niciodată, m-am prezentat la examen ca şi cum m-aş fi dus să-mi iau o cola… nu am apucat să scriu despre examen…)

O s-o ţin minte pe profa de franceză (madame Gheorghiţă) care nu m-ar fi trecut în ultima joi din clasa a noua când trebuiau deja predate mediile încheiate (rimă neintenţionată) şi eu mă milogeam de ea să mă treacă. Noroc de (doamna) directoare care a venit să vadă ce mai face clasa IX B. Mi-a încheiat media mai repede decât ai spune „Asseyes-vous, quatre!”

O să-l ţin minte şi pe proful de fizică (domnul Merfea) fiindcă deşi mă obliga să fac meditaţii cu el (şi cu alăii din clasă), eu aveam tot timpul subiecte diferite la teze şi lucrări, restul având probleme lucrate la domnia sa acasă.

O să-l ţin minte pe profuţ de geografie (domnul Butelcă) pentru că:

-Unde este Strâmtoarea Bosfor, domnule elev?

-*arăt strâmtoarea*

-Bravo, du-te la loc, ai şase!

-Cum şase dom’ profesor?

-Păi ce? Asta era întrebare de zece?

Şi pentru că acum, în clasa a doişpea, în ultima săptămână mi-a trecut aproximativ 30 de absenţe în catalog. Vina mea că le aveam, dar nu e problema mea că îmi apar în iunie absenţe din februarie!

O să-l mai ţin minte pe proful de sport (domnul Istrate) care pentru o sticlă de whiskey mi-a motivat două din cele şapte absenţe pe care le trecuse nejustificat la mine în rubrică.

Săpând mai adânc…

Pe proful de geogra (acelaşi) o să-l pomenesc toată viaţa pentru excursiile făcute câte douăzeci în microbuz de şaişpe. De dormitul câte trei în pat de doi. De împinsul la microbuze la deal, iarna, pe zăpadă pe când el era la căldurică în cabană.

Pe toţi cei care o frecau toată ora (mulţi)  şi la fără un sfert se apucau de predat cam până venea următorul profesor.

Trebuie să ţin minte şi de bine, totuşi…

O să-l ţin minte toată viaţa pe domnul diriginte (domnul Constantin) când într-a noua,  eu şi cu încă vreo doi nu găseam clasa unde trebuiam să fim şi întrebându-l dacă ştie unde e IX B ne-a zis că habar n-are. Şi apoi când am găsit în fine clasa şi el ne-a primit râzând…

Şi toate palpitaţiile care mă luau când îmi vedeam notele şi mediile la mate.

Şi atunci când i-am zis că domnul Gavril m-a văzut în Pub, dar e posibil să fi avut o iluzie optică.

Şi atunci când el împreună cu domnul Gavril mi-au turnat o sticlă de apă sub guler în vara aceluiaşi an. Şi toate referirile la acel moment.

Şi toţi cerceii care i-am pierdut după ce mă ruga/punea/obliga/insinua să-i dau jos.

Şi notele de unu (şi nu numai).

Şi sucurile şi îngheţatele.

Şi câte altele… (mi-ar lua mult prea mult să le zic pe toate)

O să-l mai ţin minte şi pe domnul (Ciocan) de istorie pentru că m-a îndemnat să renunţ la părul lung (din cap, da) sub motivul că „La celelalte ore nu mă interesează, dar la oră la mine vreau să vii tuns!”

Pe profa de română (doamna Anechitei) pentru că m-a ajutat să-mi descopăr pasiunea pentru scris. Mai am şi acum toate caietele cu toate compunerile.

Pe proful de info (Moldo) pentru că şi acum mai ţin minte toţi algoritmii şi aproape toată materia care am învăţat-o. Si şirul lui fibonacci demonstrat cu iepuraşi şi demonstraţia cu „Primul cu toţi şi toţi pe ultimul”

Pe profa de psihologie (Lăpuşneanu) pentru că în timpul orei dumneaei am perfecţionat arta invârtirii pixului pe degete.

Pe profa de matematică (doamna Chiriac) pentru că-mi tăia grilele din lucrări pentru că nu aveau rezolvări.

Pe proful de economie/filosofie (domnul Spoială) pentru că, pe lângă toate realizările că mi-am pus probleme filosofice de când eram mic, m-a ajutat să învăţ cum să nu adorm chiar dacă nu mai pot rezista.

Pe proful de religie (domnul Ouatu) pentru disputa dacă animalele au sau nu suflet şi inteligenţă.

Pe profa de chimie (doamna Enescu) pentru că, deşi eram aproape corijent pe primul semestru într-a noua, m-a lăsat să particip la olimpiadă ca să-mi spăl obrazul. Drept urmare, am avut media cinci, iar la olimpiadă (dacă ţin minte bine) am avut patru.

Pe doamna profesoară de istorie (Doamna Andreiu) pentru că, fie că am vrut sau nu m-a făcut să-mi placă istoria (şi să şi reţin, lucru care îl credeam imposibil)

Pe domnul de sport (domnul Vega) pur şi simplu că era domnul Vega!

Pe doamna dirigintă (domna Mircea) pentru că în doi ani am învăţat mai multe despre a fi un om normal decât am putut crede şi că este posibil ca un om să îi facă pe alţi 30 să stea uniţi fără a se omorâ între ei.

Pe domnul de desen/arte (domnul Andone) pentru că ne-a învăţat cum să apreciem ce e frumos (şi nu numai), pentru că am văzut (sau am aflat) de multe filme. Şi tot dumnealui mi-a făcut cunoştinţă cu Magritte şi Cu Dali.

Pe domnul de muzică (domnul Tiron) pentru că ne punea să ascultăm numai muzică bună şi pentru că nu era oră de la care să nu plecăm fără să râdem bine.

Pe doamna de biologie (tot Gheorghiţă) pentru că ne-a învăţat că putem lua note mari la teste grilă alegând răspunsuri după metoda „Ala-bala-portocala” sau a datului cu moneda.

Pe domnul de franceză (domnul Tătaru) pentru că nu a fost o oră mai faină în tot liceul decât a dumnealui şi pentru că ne-a învăţat cât de importantă este Francofonia şi cât de importante sunt donaţiile.

Pe domana de engleză (Timirgaziu) pentru cele mai dulci ore cu mult suc şi prăjituri de zilele colegilor.

Pe doamna de română (doamna Galavan) pentru că mi-a arătat cât e de important studiul lecţiilor acasă şi pentru că mi-a dat ocazia să mă simt redactor la revista şcolii (care nu a văzut lumina zilei decât din spatele ecranului)

Şi sper că nu am uitat pe nimeni!

Oficial cel mai lung articol al meu!

Parcă plecasem de undeva…

E prea târziu ca să ţin minte.

Mă mai plâng de status-quo mai încolo…

Mai trebuie să presupun că nu se va simţi nimeni ofensat de nimic? Ce dracu’! I speak the truth!

Anunțuri

3 gânduri despre „Done-Bun-Can’t-Be-Undone

  1. Sper sa-mi aduc si eu aminte cu drag de orele cu Jimmy (Spoiala) in care ma intrebam daca trec clasa sau nu cand termin a 12-a. Momentan mai trebuie sa-l suport inca 2 ani :).

  2. Foarte frumos ai scris in postul asta…chiar am dobandit niste informatii foarte interesante despre unii profesori din CNRV.
    Desi as avea o intrebare la tine, si sper sa imi raspunzi candva…ai fost la profil de Stiinte ale naturii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s