Lamantinii şi Butoiul – o poveste scurtă

Prompt: Write a 100-word story using these words: envy, manatees, and Texas.

Într-o zi, doi Lamantini mergeau pe fundul mării. Unul n-avea o înotătoare, iar celălalt n-avea o coastă. Unul era Filip, iar celălalt Costel.

În drumul lor, cei doi dădură peste un butoi ruginit pe care scria mare, cu litere roşii, Texas Oil.

Curioşi, Filip şi Costel se apropiară şi începură să cureţe algele de pe butoi.

Cum Lamantinii nu sunt tocmai nişte fiinţe fine şi delicate, unul dintre ei reuşi să răstoarne butoiul. Filip şi Costel s-au trezit imediat înconjurați de un nor întunecat de păcură.

– Ţi-am zis, Filip, că e magic? Uite ce-ai făcut!

Filip tăcu.

– Eu sunt Ţiţei, zeul butoiului! se auzi o voce groasă şi pătrunzătoare, care le făcu oasele îmbibate în seu să tremure.

Filip şi Costel priviră şocaţi în jur.

– Am să vă îndeplinesc fiecăruia câte o dorinţă! tună din nou vocea.

Lamantinii să fâstâciră. Le era ruşine să vorbească, dar, după multe ezitări, Filip fu cel care grăi primul.

– V-vreau să fiu cel mai deştept lamantin din toate mările şi oceanele.

Zis şi făcut. Apa se făcu mai tulbure şi, cât ai clipi, Filip deveni cel mai deştept lamantin.

– Costel, chiar a funcţionat! Nu înţeleg. Nimic din ce se întâmplă nu este conform teoriilor universale. Îndeplinirea unei astfel de dorinţe, nu numai că anulează conceptul de liber arbitru, dar are implicaţii enorme pe plan social şi spiritual…

Costel îl privea acum cu dispreţ pe Filip. Poate chiar cu invidie. Credea dintotdeauna că Filip e un ipocrit, dar acum îşi confirmase această bănuială. Se gândi imediat cum să-i întreacă dorinţa lui Filip. Cum ar putea să iasă mai câştigat din afacerea asta?

În cele din urmă deschise şi el gura.

– Zeule Ţiţei, mă aplec în faţa ta şi îţi cer cu umilinţă…

– Vorbeşte, fiule! tună vocea.

– Vreau să îmi îndeplineşti cea mai râvnită dorinţă a mea. Vreau să am femei şi bani cât nu mi-am putut imagina vreodată.

– Dorinţa ta îmi e poruncă, fiule.

Într-o clipire de ochi, ceaţa întunecată se ridică spre suprafaţă, iar Costel simţi cu toată fiinţa sa cum devine mai atrăgător şi mai viril. Căutându-şi prin minte, realiză că e adevărat. Ştia cumva că în saltea şi în bancă are o adevărată comoară. Ţiţei îi îndeplinise dorinţa.

– Ce dorinţă neinspirată, îi reproşă Filip. Cum să îţi doreşti ceva atât de material şi de efemer? Eşti un adevărat hedonist, Costele. Nu realizezi că singura cale către fericire e întru cunoaştere?

– Filip, să ştii că eu m-am săturat de prostiile tale. Acasă mă aşteaptă o puzderie de femei şi de bani. Sincer, mi se rupe de cunoaşterea ta. Prefer să mor prost, bogat şi satisfăcut. Hai sictir!

Costel îşi luă drumul şi dispăru în negura oceanului. Filip, rămase în urmă, privind descumpănit.

– Oare are dreptate Costel? Nici vorbă! Cum m-aş putea eu îndoi de cunoaşterea mea şi de calea pe care o urmez? Bineînţeles că eu sunt cel mai câştigat. E logic şi profund filosofic… Şi la urma urmei, Filip, invidia e un sentiment atât de uman…

Powered by Plinky

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s