Venirea 1.5

Cuvând înainte:
Dragă cititorule,
Ceea ce vei citi te va putea ofensa. Dacă punctele de vedere care nu corespund cu viziunea ta despre lume te irită sau te indispun, atunci consideră acest alineat drept un avertisment.

Dacă aş putea învia un personaj fictiv pentru o zi, cine ar fi şi de ce?

Bonus: Ce aş face eu în acea zi?

Nici n-a trebuit sa ma gandesc prea mult. Alegerea în cauză e firească, poate chiar prea facilă.

Iisuse – I choose you!

L-am ales pe cel mai faimos personaj fictiv pentru că:

1. În primul rând, faptul că e fictiv e de necontestat. Există atâtea alte zeităţi care îl preced şi care îi împărtăşesc povestea vieţii încât nu mai e loc de dubiu. De exemplu: Dionise, Osiris, Mithra, chiar şi Zalmoxe (într-o măsură) – nu intru aici în detalii asupra fiecăruia – Google them.

2. E cel mai interesant personaj de adus la viaţă şi dă posibilitatea naşterii unui întreg fenomen pe care îl consider foarte interesant de anazilat.

Să presupunem următoarele. Iisus apare dintr-o dată pe Pământ şi este recunoscut ca atare – adică toată lumea creştină şi crezătoare acceptă acest lucru, fără a avea vreo îndoială.

Primii care vor ajunge la faţa locului vor fi fericiţi şi confuzi. La fel şi protagonistul. Probabil se va produce un lucru numit miracol – un termen folosit corect aici, dar care este folosit greşit de atât de multe ori încât înţelesul i-a fost ştirbit).

Mai repede decât ai zice „peşte”, mass-media va profita hulpav de potenţialul evenimentului şi îl va face unic subiect de discuţie pe tot mapamondul.

În următoarea oră, o lume aproape întreagă de creştini se vor simţi îndreptăţiţi şi oarecum superiori restului. Până la urmă, s-a dovedit (lucru pe care nu l-au putut face timp de o mie şi câteva sute de ani) că au dreptate.

Apoi va urma, cel mai probabil, un exod de proporţii inimaginabile. O pletoră de credincioşi se vor îmbulzi spre locul unde se află cel proaspăt reînviat. Văzând habotnicia de care dă dovadă poporul român (cel puţin latura lui creştină) când vine vorba de cele sfinte, pot spune cu siguranţă că partea noastră de popor se va buluci, nevoie mare, ca să îl vadă. Despre alte naţii sau confesiuni nu ştiu – deşi e prilej ca toată lumea să se înghesuie.

Aşadar vom avea milioane de oameni care se vor îmbulzi. Milioane care vor vrea să ajungă în acelaşi loc şi în acelaşi timp. Oamenii sunt oameni, deci fiecare îşi va pune propriul interes înainte de toate. De câte ori aţi văzut o îmbulzeală care să se termine fără victime? Nu mă refer neapărat la morţi (deşi aici vor fi cu siguranţă), dar fără oameni călcaţi în picioare nu se poate.

Luând în considerare că readucerea lui Iisus pe Pământ înseamnă că Apocalipsa a început şi că Judecata de Apoi se petrece, probabil că (nu ştiu sigur, deci nu bag mâna în foc) oamenii vor avea un scop mai mare decât cel de a ajunge la cel reînviat. Oamenii vor vrea locuri în primul rând la spectacolul vieţii de apoi şi a noii împărăţii.

E inevitabil ca un creştin iubitor (sau o creştină) mai iute la mânie să nu găsească prilej de scandal. Motivul poate fi oricare: că se împinge lumea, că i-a luat-o altcineva înainte, că i se pare lui anormal că toată lumea merge acolo (că doar e destul Iisus pentru toată lumea, nu trebuie să meargă toţi odată), sau cine ştie de ce. E nevoie doar de un cot în coaste, un ghiont, un şut la tibie – ştiţi voi, lucruri care se petrec şi când vrei să te urci în 41 sau în orice hărăbaie de transport în comun). Atunci se va dezlănţui haosul.

Îmbulzeală, dezordine, habotnicie şi, probabil, multă violenţă; totul în mai puţin de o zi.

E mai puţin important ce va face Iisus în ziua sa pe Pământ (sper că nu aţi uitat că e reînviat doar pentru o zi şi că, de fapt, aceasta nu e „acea” reînviere, ci doar un studiu de caz mic şi nevinovat). Cert e că prin readucerea lui, s-au demonstrat de la sine câteva lucruri importante (dau din nou cu presupusul):

1. Credincioşii ar încălca principiul păcii, iubirii şi înfrăţirii fără să clipească dacă asta le-ar aduce un beneficiu în eternitate sau dacă le-ar aduce orice fel de beneficiu profitabil (poate că sunt rău, presupunând asta)

2. Ar pune la încercare credinţele şi non-credinţele întregii populaţii de pe planetă. Sunt mai mult ca sigur că rata convertirilor ar creşte exponenţial când se dovedeşte că o religie „CHIAR ARE DREPTATE!”

3. Aducerea în realitate a unui concept poate fi destructivă, chiar dacă, prin sinea lui, conceptul acela este unul infinit de paşnic şi de bun. Mă rog, paşnic nu tocmai – Niciun Dumnezeu nu e uşă de biserică!

Deci, de ce l-am ales pe Iisus?

Pentru că vreau ca lumea să înţeleagă (ce ţel imposibil) că există iubire şi bunătate în noi fără să avem pe cineva sau ceva superior nouă care să ne impună asta. Nu trebuie să fim buni şi înţelegători din frică faţă de zeităţi. Putem fi buni prin natura noastră. Trebuie doar să nu fim nişte găozari unii cu alţii. Se poate! Pe bune!

Pentru că vreau ca lumea să înţeleagă că a dus credinţa înspre ridicol. Nu sunt cel mai în măsură să zic asta, dar (strict din punctul meu de vedere) s-a ajuns ca lumea (şi prin „lumea” mă refer la credincioşi) să se roage mai mult la sfinţi şi la moaşte şi mai puţin către Dumnezeu, Fiul şi Sfântul Duh. Înţeleg că există şi că e nevoie de sfinţi, dar în Decalog era pomenit şi lucrul cu „chipul cioplit” – şi nu poţi nega cu desăvârşire aspectul acesta doar pentru că e în ograda ta, oricare ar fi argumentele.

Pentru că lumea ar fi mult mai bună dacă oamenii şi-ar folosi minţile, timpul şi resursele pentru scopuri utile şi concrete şi pentru că împreună putem face mult mai mult.

În concluzie:

Când eram mic, doctorul la care mă ducea mama când eram bolnav – domnul doctor Ţunduc (un domn care purta mustaţă şi ochelari şi care semăna perfect cu imaginea clasică a doctorului din afişele informative de pe pereţii policlinicii) – avea un remediu pentru răceli şi gripe care era mai bun ca orice Biseptol, Ospen sau alte pastile cu gust nasol: „Lichide, lichide şi iar lichide!”. Mereu încheia lista de recomandări cu sfatul acesta.

Un sfat similar pentru toată lumea de pretutindeni, indiferent de inteligenţă, rasă, religie, sex, poziţie geografică, înălţime, apetit, rezistenţă etc.: Gândiţi, gândiţi şi iar gândiţi! Faceţi totul cu minte – de preferat a voastră.

Bonus:

Ce aş face eu în ziua magică?

Considerând că ştiu ce se petrece, aş face următoarele, nu neapărat în ordinea aceasta:

1. Cafea cu zahăr şi lapte (se vor găsi la discreţie, pentru că cine va mai supraveghea ceva atunci?)

2. TV-ul pe un post de ştiri (nu neapărat autohton)

3. Un Twitter deschis (va fi sigur cel mai trending topic care a fost vreodată)

Voi sta relaxat şi voi privi cum o cohortă îşi încalcă spontan principiile pe care şi le cultivă cuminţi şi conştiincios la biserică şi pretutindeni – cum oameni cu sisteme netăgăduite de valori se comportă contrar acestora fără să conştientizeze, darămite să vadă ironia din acţiunile lor.

M-aş mai gândi şi la ce s-ar fi întâmplat dacă l-aş fi reînviat pe Superman. Probabil că ar fi fost mai constructiv…

Powered by Plinky

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s