Cucurigu

Am senzaţia că mă repet. Aşa e cu chestiile recurente.

Uneori, din nu şitu ce motiv tembel, îmi răsună în cap alarma ceasului deşteptător care mă trezea în şcoala primară. Era un ceas cu Mickey Mouse îmbrăcat în costum de paradă – chinezărie dubioasă – care bătea la tobă şi în loc de tobă era un ceas.

Lucrul ăsta mi se întâmplă nu des, dar de destule ori pe an ca să îmi facă inima să stea.

Ceasul cu pricina cucurigea ca să te trezească. Avea o voce electronică, proastă care te stresa cucurigind până când apăsai pe emblema de pe casca lui Mickey. Asociez zgomotul ăla oribil cu gândul că trebuie să mă trezesc şi să mă duc – fir-as mă-sa a dracu’ – la vechea şcoală.

Să spunem că atunci când am trecut în şcoala generală sunetul care mă bântuia mă amuza. Ce dubios era când eram în 1-4…

În liceu îmi provoca momente lungi de gândire. Oare de ce aud alarma aia tâmpită? Mi-e dor de copilărie sau am vreun complex legat de cocoşul care îmi scotea peri albi până îl trânteam şi îi scoteam bateriile?

Acum…

Acum e cu totul altă poveste. Nu prea mă mai interesează din ce străfund al minţii îmi răsună cucurigul. Acum mă sperie de moarte gândul că orăcăitul ăla nu se opreşte. Că sună… şi sună – din ce în ce mai tare. Şi mă trezesc din nou, eu, copil de 10 ani nervos că trebuie să merg la şcoală. Mă enervează gândul că pierd 10 ani. Şi deşi mereu îmi spun că ar trebui să-mi pară bine, că i-aş retrăi ştiind ce urmează, mă întristează ideea că mă trezesc atunci când visul e chiar mişto şi trebuie să mă ridic din pat, să mă îmbrac şi să mă duc în clasa a doua. La lecţii de căcat fără pauză, la copii proşti şi la baţa la palmă…

Tocmai am realizat… Am urât şcoala primară şi încă mai am traume.
Ura!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s