Urăsc vinerea – scurtă pledoarie pentru iubit ziua de luni

Bine ați venit în lumea corporatistă, unde luni e Purgatoriu și nimeni n-are chef.

FAȚA AIA, OMG!

„Nu am chef aaaaaaaaaazi” – Tudor Chirilă când nu avea chef într-o zi. Probabil luni.

Du-te naibii, Tudor. Și duceți-vă naibii și voi, cei cu ceșcuța Garfield, tricoul „I hate Mondays” și postul ăla etern pasiv-agresiv în care preaslăviți weekend-ul folosind o imagine de căcat de pe 9GAG. Duceți-vă naibii!

Adevăratul vostru dușman e vineri. Eu știu asta. Și voi ați putea ști, dar vă e lene să gândiți puțin. Nu-i nimic. De asta îmi tocesc eu degetele.

Vinerea e cea mai nasoală zi din săptămână, de la revoluția industrială încoace. Nu luni, luați bine aminte. Vineri.

Voi urâți lunea pentru că trebuie să vă treziți și să vă dați jos din pat. Să lăsați prin așternuturi mahmureala și lipsa desăvârșită de chef și să vă puneți masca aia zâmbitoare. Aia care vine cu 12 milioane și bonuri de masă. Sau mai mult, depinde de caz. Vă îngrămădiți cu toții în autobuze și-n metrouri și-n mașini și ajungeți greu la muncă. Și înjurați când nu mai prindeți covrigi cu mac. Și o luați de la capăt cu proiectele de căcat pe care nu le-ați terminat săptămâna trecută. Și după aia dați iar comandă la prânz dintr-un loc de care v-ați plictisit. Și-apoi stai din nou în trafic o oră până acasă. Și-abia se face marți.

Nu.

Eu urăsc vinerea. O urăsc pentru că nu se termină niciodată. Niciodată. Orele de vineri sunt ca un cap de hidră. Tai una, mai apar două. Vinerea trebuie să termini toate proiectele, că luni e prea târziu. Vinerea trebuie să tragi ca să nu vii în weekend. Vinerea toată lumea din jur e bucuroasă. Fără motiv. Și când se termină programul încep obligațiile. Hai în locul X. Hai s-o drojdim în Y. Nu ne-am mai văzut demult, hai să ne întâlnim într-un bar scump. Sau la un film mediocru. Un teatru de rahat. Sau la un board-game, că e cool și obscur chiar dacă nu e niciuna. Vineri e tot vineri – în parc, în mall, acasă sau oriunde.

Vedeți voi, lunea e o certitudine.

E nașpa, nu zic nu, dar e o certitudine. Dar partea bună e că ai un weekend întreg înainte ca să te pregătești sufletește. Trezitul de luni dimineață e ca un nou început. E o aventură pentru care te-ai pregătit două zile. Când au dat la apă Titanicul, petrecerea s-a dat înainte. Dacă ar fi fost să ajungă la destinație, lumea s-ar fi dat jos și s-ar fi dus în treaba ei. N-ar mai fi stat nimeni la after-party-ul din port. V-ați prins ce vreau să zic.

Da, vinerea e și ea o certitudine. Dar vine mereu după o săptămână întreagă de căcaturi. Vinerea te prinde mereu stresat și nicio promisiune de distracție pe care o primești joi seara nu-i de ajuns cât să repare asta. Vinerea e ca faza terminală a unei boli numite săptămână. E lucrul ăla care te țintuiește de pat; și simți că nu mai ai șanse să te ridici vreodată.

De aia vă rog. Vă implor. Vă sugerez insistent și cu așteptări, hai să iubim cu toții lunea. Hai să învățăm să ne entuziasmăm mai puțin cu vinerea asta interminabilă și să ne folosim de minunăția asta numită week-end ca să tragem aer adânc în piept și să nu mai mormăim bezmetici luni dimineață.

Hai să iubim lunea!

Hai sictir, vineri!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s