Botezați Schimbarea – short story

Botezați Schimbarea

Capitolul 1 – Omul își alege problemele

În spatele perdelelor trase, orice om are dreptul la intimitate. Patima care se împrăștie pe așternutul alb, sunetul încleiat când se desprinde cauciucul plin cu tușul vieții, satisfacția când înfigi sulul în urnă. Da, votarea e ca dragostea.

Azi, 2459 de săteni, vajnici reprezentanți ai satului Bâlboaca, județul Mehedinți, s-au trezit cu noaptea în cap și s-au dus la vot, îmbrăcați cu hainele cele mai bune. 46% au votat cu vechiul primar, numit prin unanimitate un hoț împuțit – Fiodor Poarta.

Însă 54% l-au ales pe Claudio Onanis – străinul satului. Cel care a luat pământurile în asociație. Cel care a adus belșugul înapoi și pe care oamenii îl iubesc. Poate prea mult.

Când au aflat de veste, oamenii au ieșit pe uliță și au strigat de bucurie. Apoi s-au dus la crâșmă și s-au îmbătat, așa cum se îmbată lumea la țară, în România modernă. Bărbații cot la cot cu femeile.

Dar, când spiritele se șprițuiseră bine, s-a ivit o mică problemă mare găsită abil de un om mai răsărit. Noul primar, pupa-l-ar Dumnezeu, nu e creștin de-al nostru. E din Italia. Și în Italia „ăia-s Catolici, nu creștini ca noi.”

– Păi da, bre, zise un bărbat. Da’ și noi avem catolici. Nu la noi în sat. Da-n România ie.

– Da’ noi aicia suntem creștini. Ortodocsi. Că așa ne-a lăsat pe noi Dumnezeu, adăugă o altă voce, rostind sâsâit pe sub dinții lipsă.

– L-ați văzut careva pe la biserică? E păgând! Vă zic eu!

– Păi normal că nu merge la biserică, adaugă omul răsărit. El se închină la altfel de biserică. Ce să caute la noi?

– Ei, dacă vre’ să fie primarul nostru, ar face bine să se facă creștin ca noi, domnul Onanis. Noi suntem de două mii de ani așa, să se dea și el cu noi, încheie o femeie amețită. Căci doar o femeie matrafoxată poate încheia vreodată o discuție stârnită sub acoperișul unei bodegi.

Capitolul 2 – Planul bine făcut

Zis și făcut, a doua zi, în frunte cu popa, sătenii se adună în curtea casei parohiale. Concluzia acestui divan ad hoc, trasă bineînțeles de părinte, e că Onanis trebuie botezat.

– Dar nu-l putem obliga, îl corectă omul răsărit.

Mulțimea se încordă. Avea dreptate omul răsărit. Dar popa avea să aibă și mai multă.

– Mireni, se umflă el în pene. Mireni, nu vă îngrijorați. Sfintele canoane spun că în astfel de cazuri, preasfânta slujbă a botezului se poate săvârși oricum. Iar cel ce va deveni creștin poate deveni astfel și fără voia lui.

Se zice că o minciună crezută e pe jumătate adevăr. Și se zice bine. Iar să cari o cristelniță plină cu apă e o nimica toată, mai ales când ești beat și, de fapt, sunteți aproape o sută.

Capitolul 3 – Doamne apără și stropește

Un preot arată foarte caraghios când urcă pe acoperiș îmbrăcat în sutană. Dar nu e timp. Onanis e în primărie, sub țiglă, grinzi și chirpici. Sub popă și cristelniță. Sub cerul unui sat care-l vrea creștin.

Jos, pe pământul sfânt, sătenii se pitesc după colțuri. Câteva capete pândesc din boscheți, iar câțiva se așează pe băncile scumpe din fața clădirii. O răscoală pașnică.

Omul răsărit, complice perfect, îl așteaptă pe edil în locul ales. Inspiră. Conspiră. Iar popa de deasupra transpiră în focurile slujbei. Onanis iese. Răsăritul îl ține la vorbă și îl ademenește încet sub scări. Încet. Încet.

Popa isprăvește blagoslovirea, îl țintește pe străin și își face cruce cu limba în timp ce împinge cu ambele mâini cristelnița.

Încep să cadă picuri.

Încep să cadă șiroaie. Și cu un vâjâit teribil, cristelnița îi crapă țeasta celui ce-ar fi fost să fie cel mai bun primar al Bâlboacei de la atestarea sa istorică din 1970.

Capitolul 4 – A fost, n-a fost și ce va fi?

La slujba cea din urmă a străinului Onanis, babele îl bocesc de zor. În șoaptă, tocmai în spate, alte femei se întreabă de ce îi face slujbă dacă era Catolic. De ce nu l-au luat la închisoare pe părinte.

– A fost străinul creștin?

– A fost popa criminal?

– Unde-i omul răsărit să ne spună ce și cum?

– N-ai auzit? Înainte să moară, Onanis l-a făcut pe răsărit vice. Și zice în lege că în caz de moare primarul, rămâne vicele în loc.

– Da’ până la alegeri. Și-acuma sigur o să iasă iar Fiodor Poarta. Lua-l-ar dracu’ de hoț.

– Ei, lasă. Să trăiască domnu’ vice!

– Amin, încheie popa.

Poliţai, Polidrai, Poliviăr…

Povestire de iarnă cu dialog şi poliţişti:

În mijlocul pustietăţii îngheţate, pe un drum delimitat doar de munţi şi mai mari de zăpdă, staţionează o maşină de poliţie.

Înăuntru, la căldură, doi burtoşi freacă glorios menta. Unul doarme, celălalt citeşte benzile desenate din ziarul de azi. Pe bord, în suportul de pahare aburesc două cafele.

Poliţistul treaz se tot mişcă de pe o bucă pe cealaltă, mişcând incontrolabil din picior.

-Bă!

Celălalt tresare sforăind şi îl priveşte cu ochi somnoroşi.

-Bă, eu mă duc să mă piş.

-Mhmm…, spune indiferent şi adoarme înapoi.

Pişulică iese afară şi închide portiera. Frigul îl învăluie până la oase, iar el scoate un tremurat acompaniat de un nor de abur din gură.

Face câţiva paşi şi sare troianul de pe marginea drumului.

~*~

Cel din maşină doarme în continuare. Aerul cald care ţâşneşte din gurile de ventilaţie îi mângâie suav mustaţa încleiată de cafeaua dulce.

Deodată, o creatură mătăhăloasă deschide portiera, iar curentul rece, împreună cu fulgii care îl loviră pe pleoape, îl făcură pe şofer să tresară. Creatuara se apleacă să intre.

Panicat, mustăciosul poliţist se întinde după pistolul cu electroşocuri şi atacă odiosul atacator.

Colegul său întors din natură cade cu faţa în zăpada cu antiderapant, zvâcnind spasmotic.

-Pfai, să-mi bag…

Nimeni nu mişcă preţ de câteva clipe. Poliţistul căzut mai zvâcnea din când în când, iar şoferul căuta speriat alinare pe linia orizontului alb.

De jos se auzi o voce.

-Ăăăăâââîââîîîng…

-Ai păţit ceva?, întrebă poliţistul de la volan fără să se clintească.

-Ăăăăăîâîâîîîn pizda măăăă-ti…

-Hai, mă că eşti bine.

-Aăăăăââîââââjută-mă să mă ridic!

Şoferul îşi dă ochii peste cap şi deschide portiera. Îl ajută pe colegul său şi îl trânteşte în scaun ca pe un sac inert de cartofi. Se întoarce la locul său şi îşi suflă înfrigurat în pumni.

-De ce-ai tras, mă, boule, în mine?

-M-ai speriat, spuse el timid, privind îndărăt, pe geam.

-Cine puteam fi? Maica Tereza? Yeti? Mă-ta?

-E, hai… Ce? Am greşit şi eu.

-Ai greşit şi tu, spuse zeflemitor celălalt.

-Hai că te fac cu o gogoaşă caldă şi-ţi trece…

-O gogoaşă caldă. Ce prost mă crezi… Tot gogoşi mi-ai dat şi data trecută.

-Păi şi ce vrei? Aur?

-Nu, dar mă gândeam că o să mă îngraş dacă bag zi de zi gogoşi în mine…

Powered by Plinky