Botezați Schimbarea – short story

Botezați Schimbarea

Capitolul 1 – Omul își alege problemele

În spatele perdelelor trase, orice om are dreptul la intimitate. Patima care se împrăștie pe așternutul alb, sunetul încleiat când se desprinde cauciucul plin cu tușul vieții, satisfacția când înfigi sulul în urnă. Da, votarea e ca dragostea.

Azi, 2459 de săteni, vajnici reprezentanți ai satului Bâlboaca, județul Mehedinți, s-au trezit cu noaptea în cap și s-au dus la vot, îmbrăcați cu hainele cele mai bune. 46% au votat cu vechiul primar, numit prin unanimitate un hoț împuțit – Fiodor Poarta.

Însă 54% l-au ales pe Claudio Onanis – străinul satului. Cel care a luat pământurile în asociație. Cel care a adus belșugul înapoi și pe care oamenii îl iubesc. Poate prea mult.

Când au aflat de veste, oamenii au ieșit pe uliță și au strigat de bucurie. Apoi s-au dus la crâșmă și s-au îmbătat, așa cum se îmbată lumea la țară, în România modernă. Bărbații cot la cot cu femeile.

Dar, când spiritele se șprițuiseră bine, s-a ivit o mică problemă mare găsită abil de un om mai răsărit. Noul primar, pupa-l-ar Dumnezeu, nu e creștin de-al nostru. E din Italia. Și în Italia „ăia-s Catolici, nu creștini ca noi.”

– Păi da, bre, zise un bărbat. Da’ și noi avem catolici. Nu la noi în sat. Da-n România ie.

– Da’ noi aicia suntem creștini. Ortodocsi. Că așa ne-a lăsat pe noi Dumnezeu, adăugă o altă voce, rostind sâsâit pe sub dinții lipsă.

– L-ați văzut careva pe la biserică? E păgând! Vă zic eu!

– Păi normal că nu merge la biserică, adaugă omul răsărit. El se închină la altfel de biserică. Ce să caute la noi?

– Ei, dacă vre’ să fie primarul nostru, ar face bine să se facă creștin ca noi, domnul Onanis. Noi suntem de două mii de ani așa, să se dea și el cu noi, încheie o femeie amețită. Căci doar o femeie matrafoxată poate încheia vreodată o discuție stârnită sub acoperișul unei bodegi.

Capitolul 2 – Planul bine făcut

Zis și făcut, a doua zi, în frunte cu popa, sătenii se adună în curtea casei parohiale. Concluzia acestui divan ad hoc, trasă bineînțeles de părinte, e că Onanis trebuie botezat.

– Dar nu-l putem obliga, îl corectă omul răsărit.

Mulțimea se încordă. Avea dreptate omul răsărit. Dar popa avea să aibă și mai multă.

– Mireni, se umflă el în pene. Mireni, nu vă îngrijorați. Sfintele canoane spun că în astfel de cazuri, preasfânta slujbă a botezului se poate săvârși oricum. Iar cel ce va deveni creștin poate deveni astfel și fără voia lui.

Se zice că o minciună crezută e pe jumătate adevăr. Și se zice bine. Iar să cari o cristelniță plină cu apă e o nimica toată, mai ales când ești beat și, de fapt, sunteți aproape o sută.

Capitolul 3 – Doamne apără și stropește

Un preot arată foarte caraghios când urcă pe acoperiș îmbrăcat în sutană. Dar nu e timp. Onanis e în primărie, sub țiglă, grinzi și chirpici. Sub popă și cristelniță. Sub cerul unui sat care-l vrea creștin.

Jos, pe pământul sfânt, sătenii se pitesc după colțuri. Câteva capete pândesc din boscheți, iar câțiva se așează pe băncile scumpe din fața clădirii. O răscoală pașnică.

Omul răsărit, complice perfect, îl așteaptă pe edil în locul ales. Inspiră. Conspiră. Iar popa de deasupra transpiră în focurile slujbei. Onanis iese. Răsăritul îl ține la vorbă și îl ademenește încet sub scări. Încet. Încet.

Popa isprăvește blagoslovirea, îl țintește pe străin și își face cruce cu limba în timp ce împinge cu ambele mâini cristelnița.

Încep să cadă picuri.

Încep să cadă șiroaie. Și cu un vâjâit teribil, cristelnița îi crapă țeasta celui ce-ar fi fost să fie cel mai bun primar al Bâlboacei de la atestarea sa istorică din 1970.

Capitolul 4 – A fost, n-a fost și ce va fi?

La slujba cea din urmă a străinului Onanis, babele îl bocesc de zor. În șoaptă, tocmai în spate, alte femei se întreabă de ce îi face slujbă dacă era Catolic. De ce nu l-au luat la închisoare pe părinte.

– A fost străinul creștin?

– A fost popa criminal?

– Unde-i omul răsărit să ne spună ce și cum?

– N-ai auzit? Înainte să moară, Onanis l-a făcut pe răsărit vice. Și zice în lege că în caz de moare primarul, rămâne vicele în loc.

– Da’ până la alegeri. Și-acuma sigur o să iasă iar Fiodor Poarta. Lua-l-ar dracu’ de hoț.

– Ei, lasă. Să trăiască domnu’ vice!

– Amin, încheie popa.